Viziteaza Venetia

De mica mi-am dorit sa vizitez Venetia, si imi imaginam cat de frumos trebuie sa fie sa te plimbi prin Piata San Marco. Dar aveam sa aflu ca realitatea era mult mai frumoasa decat gandul.

Nici nu ma gandeam ca voi ajunge aici. Ma aflam in Italia doar pentru a vizita  Milano. Dar vantul m-a purtat spre Venetia, orasul viselor. Nu mi-a fost greu sa las in urma maretia Garii Centrale din Milano, si m-am urcat repede in tren. Drumul parea sa nu se mai termine si nerabdarea crestea in mine. Dar trenul mergea repede si ma ducea tot mai aproape de tot ce eu doream. Ma apropiam de gara si simteam aerul tot mai sarat al marii Adriatice. Emotiile cresteau si inauntrul meu parca se amestecau toate sentimentele. Eram doar curioasa sa descopar locul in care am sperat mereu sa ajung. Am ajuns in gara si spre surprinderea mea nu am simtit nimic deosebit. Cateva magazine, oameni care isi asteptau trenul ce urma sa ii duca departe de frumos. Am iesit din gara si atunci m-a lovit: toata magia acestui oras. Lacrimile au curs pe obraji, rostogolindu-se repede ca o cascada. Un aer cald, desi era iarna, un cer senin desi urma sa ploua, si un oras viu ce se nastea din ape. In acest cadru contradictoriu, chiar sub ochii mei aparuse Venetia! M-am indragostit imediat de acest oras! Stateam nemiscata pe marginea canalului si simteam ca pot ramana acolo pentru eternitate.

Ca in restul Italiei, si in Venetia toate stradutele pastreaza o poveste din vremuri de demult. Cu siguranta aici este imposibil sa te plictisesti.

Vino in gondola mea, sa ne plimbam pe canalele inguste ale poate, celui mai frumos oras din lume, si sa descoperim impreuna obiectivele turistice si atmosfera magica a acestui loc, sa ascultam povestile spuse de ape, despre cladirile vechi, porumbei, dogi si curtezane, si sa ascultam vantul, cum pastreaza amintirea muzicii si veseliei de la festivaluri din vechime.

Dar mai intai trebuie sa stii:

  • Orasul este impartit in sase parti numite sestiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio si Castello.
  • Aici exista 118 insule si 354 poduri. Nu imi vine sa cred!!
  • Piata San Marco este una din cele mai frumoase din lume.  Total de acord!!
  • Podul Rialto a fost pana la mijlocul secolului al XIX-lea, singurul pod peste Canal Grande.
  • Murano este poate cea mai faimoasa insula din Laguna, cu o traditie importanta in prelucrarea artizanala a sticlei. Iti plac si tie bijuteriile de murano?
  • Venetia are forma de peste. Nu stiai asta? Grabeste-te si cauta pe google!!!
  • Este interzis sa sari sau sa inoti in canale, poti plati o amenda de pana la 500 €
  • Este interzisa hranirea porumbeilor, chiar daca sunt extrem de draguti si de prietenosi.
  • Acqua alta este un fenomen legendar in Venetia. La maree, nivelul apei creste si inunda orasul. Asta nu este bine pentru afaceri.
  • Majoritatea canalelor in Venetia au intre 1,5 si 2 m adancime. Canal Grande are o adancime de aproximativ 5 m.
  • Cel mai eficient mod de a strabate Venetia este mersul pe jos. Asa ca lasa tocurile acasa si incalta-te comod.

Muzee:

1. Piata San Marco:

  • Palatul Dogilor
  • Muzeul Correr
  • Muzeul Arheologic
  • Camera Monumentala a Bibliotecii Marciana

2. Alte muzee:

  • Cà Rezzonico: Muzeul Venetiei din secolul al XVIII-lea
  • Palazzo Mocenigo: Muzeul de textile si costume
  • Casa Carlo Goldoni: Muzeul si Biblioteca de studii teatrale
  • Ca’ Pesaro: Galeria Internationala de Arta Moderna si Arta Orientala
  • Muzeul Sticlei: InsulaMurano
  • Muzeul Dantelei: Insula Burano
  • Muzeul de Istorie Naturala: Fontego dei Turchi

3. Muzee care NU sunt incluse in: Museum Pass / St. Mark’s Square Museums Pass:

  • Turnul cu Ceas: Piata San Marco
  • Muzeul Fortuny: Palazzo Pesaro degli Orfei
  • Muzeul Casanova

Mai jos ti-am lasat informatii referitoare la taxa de vizitare a muzeelor. Mai multe informatii despre muzee vei gasi in partea a doua!(in curand)

BISERICI

Basilica San Marco

Basilica San Marco, este un simbol puternic al orasului, cu o fatada magnifica si interioare impresionante. Lucrata in stil bizantin, impresioneaza prin mozaicurile impozante care ilustreaza viata Sfantului Marcu, precum si scene din Noul si Vechiul Testament.

Program:

Basilica della Salute

Basilica della Salute, este o biserica plina de semnificatii, din secolul al XVII-lea, dedicata Fecioarei Maria. A fost construita cand Venetia “a fost eliberata” de ciuma. Arhitectul Baldassare Longhena a inceput constructia bisericii, dar din pacate a murit inante de finalizarea ei. Fatada este decorata cu un set de statui, care creeaza un efect placut, iar interiorul octagonal  este impodobit cu picturi importante precum altarul din Titian din Sacristie.

Program:

  • Zilnic: 9:00 – 12:00  / 15:00  – 17:30

Trebuie sa mai vizitezi si urmatoarele biserici, care desi nu au aceeasi importanta, sunt extrem de frumoase si cochete:

  • BASILICA DEI FRARI
  • SAN GIOVANNI ELEMOSINARIO
  • SAN STAE
  • SAN GIOBBE ( inchisa pentru renovare)

Ramai la curent cu programul de vizitare si alte informatii apasand aici!

 

Localnicii recomanda sa te pierzi printre stradute. Doar asa poti descoperi cu adevarat farmecul acestui loc. Ai grija totusi sa ai o harta la tine ca sa nu te ratacesti, deoarece toate stradutele seamana destul de mult intre ele. Venetia functioneaza dupa sistemul cale-camp: stradutele dau intr-o piata mica si se continua cu alte stradute. Este o provocare si un adevarat labirint. Strazile sunt destul de inguste, iar in zilele aglomerate, se recomanda sa pastrezi partea dreapta (exact ca in trafic).

Lucruri pe care trebuie neaparat sa le faci in Venetia:

Cumpara-ti o masca

Tine un porumbel in palme

Plimba-te cu gondola

Fa cumparaturi

Viziteaza Piata San Marco

Traverseaza Podul Rialto

Invata despre istoria muzicii venetiene la Museo della Musica

Sarbatoreste Carnavalul

In partea a doua te astept cu povesti fascinante din Venetia si multe obiective turistice pe care nu trebuie sa le ratezi! Descopera-le aici!

 

 

Fotografie coperta : https://fshoq.com

About

No Comments

Leave a Comment