Sarmizegetusa Regia

Puține locuri în lume îți pot transmite atâtea sentimente încercate de emoții puternice, păstrate parcă intacte, peste veacuri, precum și acest loc sacru din inima Daciei – Sarmizegetusa Regia. Nu doar frumusețea răpitoare a locului, dar și misterele neelucidate ale cetății, care rămân tăcute între ruinele unui oraș, altădată înfloritor,  ating inima oricărui vizitator, impregnând în sufletul orișicui o curiozitate imensă.

Ruinele de la Grădiștea de Munte au fost descoperite în primii ani ai secolului al XIX-lea și tot atunci au avut loc primele săpături oficiale. În acest context, au fost reparate numeroase construcții, binecunoscute în prezent ( fortificația, baia romană, templul mare rotund, turnul pentagonal etc).

Inițial, principalul obiectiv al săpăturilor l-a reprezentat căutarea de comori. Treptat, însă, s-a acordat o importanță mult mai mare descoperirii unor noi monumente, din dorința de a afla „originea, numele, zeitățile  și templele” așezării antice, după cum este amintit într-un document al vremii.

Tot în secolul al XIX-lea au fost realizate primele schițe topografice ale Grădiștei de munte,  unde erau marcate pozițiile diferitelor monumente.

• așezarea civilă (amplasată pe pantele dealului;
• fortificația (situată în zona cea mai înaltă (1000 m)
• zona sacră.

Cetatea se întindea pe câțiva kilometri, pe pantele de est și de sud ale înălțimii.

La început( în secolul I î.Hr), cetatea era un loc sfânt, după cum o devedește prezența unor construcții religioase din zona sacră. Bogăția în minereu de fier, precum și devoltarea centrului ceremonial și de cult, au dus la apariția unei așezări cu o economie înfloritoare, mai ales după jumătatea secolului I Î. Hr. Valorificarea resurselor de fier, a făcut ca Sarmizegetusa să devină, în secolul I d. Hr., unul dintre cele mai mari centre siderurgice din Europa temperată. Templele, locuințele, hambarele, atelierele, instalațiile de captare a apei și obiectele descoperite aici, arată un standard de viață ridicat.

Sarmizegetusa Regia a fost centrul Regatului dacic, alături de celelalte fortificații și așezări din regiune, care au fost cucerite de împăratul Traian în 106, D. Hr..

Fortificația de la Sarmizegetusa Regia

Cele două războaie daco-romane au dus la dispariția  aproape în întregime, a fortificației dacice de la Sarmizegetusa. Totuși, cercetările arheologice au reușit să contureze o imagine parțială a cetății antice: aceasta a fost ridicată într-o poziție dominantă, pe platoul cu o cotă de ~ 1000 m, situat între cartierul civil de vest și zona sacră.

Zidurile au fost construite din blocuri de calcar, potrivit unei tehnici de inspirație elenistică. Zidul ( Murus Dacicus) era compus din două paramente de blocuri fasonate,  emplecton ( umplutura de pământ și piatră dintre cele două paramente) și grinzi transversale din lemn care legau cei 2 pereți.

La finalul ostilităților, romanii au ridicat o nouă fortificație la Grădiștea de Munte. Această nouă construcție urmărește parțial traseul celei dacice, romanii extinzând considerabil suprafața apărată. Vechile ziduri nu ofereau suficient material pentru proiectul roman, astfel, s-a recurs la folosirea unor piese (blocuri, plinte tamburi din calcar sau din andezit) de la clădirile dacice, multe din zona sacră.

Drumul pavat

În antichitate, dealul Grădiștei de Munte era străbătut de un drum pietruit, în cea mai mare parte a sa cu bucăți de micașist.  Din apropierea cetății, cobora în ăantă ușoară un drum pavat cu lespezi de calcar, care ajungea până în zona sacră.  Acesta se despărțea înainte de aria cu edificii de cult, o ramură a acestuia ajungea la templul mare de andezit, iar o alta ajungea în apropierea templului mare circular, unde se termina printr-o piațetă pavată. Drumul avea o lățime de 4 m și era mărginit, în ambele părți de câte o bordură  din blocuri de calcar pe care erau dispuși stâlpii de lemn ce susțineau un acoperiș de șindrilă.

Probabil, pe acest drum se cobora în procesiune dinspre cetate spre temple în timpul ceremoniilor religioase majore.

La origine, drumul pavat era alcătuit din trepte scunde, nu era plan, cum îl vedem astăzi, constituind de fapt o scară de piatră. Prin proiectul de restaurare, lespezile originale au fost înlocuite cu replici, iar structura căii sacre a fost modificată, eliminându-se treptele.

Zona sacră

Zona sacră se află aproximativ în mijlocul marii așezări de la Sarmizegetusa Regia și cuprinde templele, altarul, drumul și piațeta pavată. Acestea au fost construite pe două terase artificiale imense și susținute de ziduri masive din blocuri de calcar. Accesul dinpre așezarea civilă și fortificație se făcea pe drumul pavat cu lespezi de calcar, care, cum am menționat mai sus, era probabil folosit în timpul unor procesiuni. De asemenea, un canal de drenaj din piatră asigura evacuarea apei meteorice de pe aceste terase.  Construirea și refacerile edificiilor religioase au durat, cel mai probabil, pe tot parcursul existenței Sarmizegetusei Regia (sec. I î. Hr. – 106 d. Hr.).

Templele, construite din piatră și din lemn (patrulatere cu aliniamente de coloane, precum și cele circulare), aveau proporții monumentale și formau împreună cu altarul („Soarele de andezit”), un ansamblu în care se desfășurau ceremonialurile, precum și cultul religios. Din păcate, nu se cunosc divinitățile cărora le erau dedicate aceste temple.

Zona sacră a suferit distrugeri masive și sistematice după cucerirea romană. Aspectul inițial al construcțiilor religioase a fost aproape imposibil de reconstruit.

Templul mare de andezit

Cu puțin timp înainte de confruntarea cu romanii, dacii au început ridicarea unui templu patrulater cu 60 de coloane ( 6 șiruri a câte 10 coloane). Distrugerile antice, precum și cele intervenite de-a lungul veacurilor au făcut ca doar o parte dintre piesele care alcătuiau edificiul să rămână pe loc. Din structura sa ne sunt cunoscute trei dintre elementele sale arhitectonice: plintele, cu un diametru de peste 2 m, bazele de coloane și coloanele propriu-zise, toate din andezit. Într-o fază anterioară, tot aici, funcționase un alt templu, din care s-au păstrat un bloc de colț, dar și câțiva pilaștri de calcar, așezați pe lespezi dreptunghiulare de mari dimensiuni. Este posibil ca acestui edificiu să îi fi aparținut o parte dintre zecile de blocuri cu litere grecești, și unele dintre piesele de calcar cu rol decorativ, pe care erau reprezentate păsări acvatice.Ruinele menționate stau mărturie la o arhitectură religioasă, menită să marcheze rolul regal al Sarmizegetusei. Zeii cărora le erau închinate aceste ruine, rămân însă uitați în negura timpului.

Templul mare circular

Perimetrul templului mare circular era delimitat printr-o centură dublă de andezit, prima era alcătuită din blocuri masive, iar cea de-a doua din grupuri de pilaștri.  A fost documentată arheologic la interior, prezența unor stâlpi de lemn placați cu lut. Aceștia susțineau un perete întrerupt de patru intrări dispuse simetric. În centru se afla o încăpere absidată orientată solstițial, cu pereți identici celui descris anterior și cu două intrări marcate prin blocuri de calcar. Acoperișul templului mare circular avea o formă conică.

În imediata apropiere a fost construit un alt templu circular, cu dimensiuni mai mici, dar nu a putut fi reconstituit.

Templul mare circular domina prin anvergura sa întreaga zonă sacră a Sarmizegetusei Regia și era cel mai probabil dedicat celui mai important zeu al panteonului dacic. Edificiul a fost distrus sistematic de către romani, iar momentul dispariției sale punctează, simbolic, sfârșitul religiei dacilor.

Altarul de andezit

Altarul reprezenta locul predilect în care de oficia cel mai important act al practicilor religioase antice, sacrificiul, sub diversele sale forme. În Sarmizegetusa Regia a fost amenajat un altar pentru a fi aduse jertfe zeilor, altar care este unic în lumea dacică prin monumentalitatea sa și structura elaborată. În partea superioară, singura parte vizibilă în antichitate, altarul era alcătuit dintr-un disc central de andezit, de la care porneau 10 „raze” sub forma unor plăci masive, realizate tot din andezit. Spre marginea exterioară, există niște mici adâncituri dreptunghiulare amenajate special, în care erau fixate mai multe piese din marmură de mici dimensiuni. Partea inferioară era alcătuită din blocuri de calcar care erau dispuse median, iar între ele, la extremități era tasat lut. Lichidele vărsate pe suprafața altarului în timpul sacrificiilor, se scurgeau printr-un orificiu din una dintre „razele” de andezit, iar mai apoi, prin intermediul unui jgheab cioplit într-un bloc de calcar, în canalul deversor care străbătea zona sacră.

Interesant este faptul că planul altarului este completat de un șir de 16 blocuri a cărui orientare ( în care este marcată axa nord-sud) acondus la ipoteza conform căreia monumentul ar fi avut inclusiv semnificații astronomice.

Templele patrulatere mici

În marginea de nord a zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia se află vestigiile a două temple patrulatere. Primul, cel din vecinătatea templului mic circular, avea perimetrul delimitat prin pilaștri, iar în colțuri erau amplasate blocuri masive din andezit. În interiorul templului s-au păstrat doar 16 coloane din andezit, din cele 18 pe care le avea acest edificiu în epoca dacică.

Cel de-al doilea templu patrulater dispunea, la rândul său, de pilaștri din andezit ce marcau spațiul sacru. Distrugerea romană a afectat templul în mare parte, în prezent fiind vizibile doar 5 dintre coloanele de andezit care alcătuiau structura edificiului.

Intrarea în temple se făcea prin latura de sud, prin intermediul unor platforme susținute de câte un zid din blocuri de calcar.

Ca și în cazul celorlalte temple dacice, ruinele păstrează anonimi, zeii cărora le erau dedicate.

Templul de calcar

Templul de calcar din partea de sud a zonei sacre a fost documentat arheologic ca fiind cel mai vechi templu de la Sarmizegetusa Regia. Templul a avut trei faze distincte de funcționare. În prima fază, cel mai probabil datată în perioada lui Burebista, edificiul avea  coloane de lemn susținute de blocuri de calcar. Ulterior, pe același loc, dacii au ridicat un templu de 60 de coloane de lemn, amplasate pe discuri masive de calcar (plinte).  Intrarea era dispusă pe latura sudică, unde se afla o platformă la care ducea, dinspre terasa inferioară, o scară monumentală placată cu dale de calcar. Din ultima fază s-au păstrat doar pilaștrii de andezit care delimitau spațiul sacru, precum și șapte plinte.

Între piesele descoperite aici se remarcă un medalion din lut ars depus probabil ca ofrandă pentru divinitatea căreia îi era dedicat templul, precum și numeroasele ținte de fier frumos ornamentate.

În apropierea templului de calcar a fost identificat un alt templu, cu un plan alcătuit din trei șiruri a câte șase coloane.

Materialele de construcție de la Sarmizegetusa Regia: calcarul și andezitul

În realizarea diferitelor construcții de la Sarmizegetusa Regia, dacii au utilizat cu precădere douătipuri de roci, și anume calcarul și andezitul. Calcarul era folosit fie pentru ridicarea zidurilor fortificației și de susținere a terasei, fie pentru construirea templelor. Andezitul, fiind o rocă mult mai dură decât calcarul, a fost folosit preponderent pentru temple. Unele dintre piesele arhitectonice, precum plintele de andezit din structura templului de pe terasa a X-a, impresionează și astăzi prin dimensiunile lor ( 2 m în diametru și 30 cm grosime), dar și prin modeul elaborat de prelucrare.

Carierele din care provin calcarul și andezitul se află la mari distanțe față de Sarmizegetusa Regia, astfel încât efortul constructiv a fost unul remarcabil.  Studiile petrografice au arătat că elementele din calcar erau adusede la aproximativ 40 km depărtare, din cariera de la Măgura Călanului, iar andezitul era adus de la cca. 60 km, tocmai din cariera de la Bejan.

Atelierul monetar

Sub nivelul zidului roman al cetății au fost cercetate arheologic urme materiale mai vechi: este vorba despre un cuptor, iar dedesubt, o groapă în care au fost găsite ștanțele folosite pentru emiterea unor monede din vremea Regatului dacic.  Realizate din fier și bronz, acestea imitau perfect câteva piese romane de la sfârșitul secolului II Î Hr. și până la împăratul Tiberius (14-37 d. Hr.).

Începând cu secolul I î. Hr. regii daci au preferat să bată monede romane, integrând astfel spațiul economic al Daciei în schimbul de valori contemporan. Atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia reprezenta forța economică a regatului, precum și un atribut al suveranității.

Ceramica pictată de la Sarmizegetusa Regia

În marile așezări dacice, pictura pe ceramică era folosită cu precădere pe formele folosite la masă (castroane, fructiere, străchini, cupe cu două torți etc), dar se regărea și pe recipiente mai mari, destinate păstrării proviziilor.

La Sarmizegetusa Regia , în secolul I d. Hr., s-a dezvoltat un stil particular de pictură pe ceramică, și anume cel figurativ.  Acesta utiliza pe lângă benzile de culoare obișnuite, o serie de alte ornamente, neobișnuite pentru celelalte centre dacice contemporane. Artizanii vremii, au recurs la combinații de figuri geometrice, motive vegetale și siluete de animale. Până în prezent nu au fost găsite reprezentări umane.

Program de vizitare Sarmizegetusa Regia

• 1 mai – 30 septembire : zilnic între orele 9:00 – 20:00.
• 1 martie – 30 aprilie și 1 octombrie – 30 noiembirie: zilnic între orele 9:00 – 18:00.
• 1 decembrie -28/29 februarie: zilnic între orele 10:00 – 15:00

Ultima intrare a turiștilor în zona administrată se face cu 30 de minute înaintea orei de închidere.

Legende legate de Sarmizegetusa Regia

Cronicarul latin Dio Cassius afirma că înainte de invazia romanilor, “Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri și săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulțime de argint și de aur, precum și alte lucruri foarte prețioase, așezase peste ele pietre și îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranță, în niște peșteri, veșminte și alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe față.”

De menționat este faptul că nu veți avea semnal la telefon. Dar cu atât mai bine, pentru că în acest mod vă puteți deconecta de la agitația lumii moderne, intrând mai bine în atmosfera locului.