cum periem parul

Cum periem părul?

În articolul trecut am prezentat afecțiuni curente ale pielii capului, precum și despre rolul alimentației în îngrijirea părului.  În acest articol vă vom prezenta cum periem părul într-un mod corect. De asemenea vom vorbi despre

În articolul trecut am prezentat afecțiuni curente ale pielii capului, precum și despre rolul alimentației în îngrijirea părului.  În acest articol vă vom prezenta cum periem părul într-un mod corect. De asemenea vom vorbi despre perii și întreținerea acestora.

Singura modalitate de a întreține părul în perfectă stare, de a înlătura impuritățile, de a-l face suplu, lucios, mătăsos și ușor de coafat este de a-l peria zilnic, dimineața și seara.Există numeroase femei care, după ce s-au dus la coafor, mândre de buclele lor, nu-și perie părul zile întregi, pentru a nu-și distruge coafura. Este o mare greșeală, căci periatul zilnic nu distruge o ondulație bine făcută, ci face părul apt pentru a se așeza în mod estetic.

Cum periem părul?

A peria nu înseamnă a-l lipi de pielea capului, așa cum fac majoritatea femeilor. Dimpotrivă, mișcarea periei trebuie să ridice firele de păr, să le desprindă unele de altele, dând volum.

Periatul se practică începând de la rădăcina părului către extremități, în mai mulți timpi, astfel:

  1. Periatul se va începe de la ceafă spre extremități. În timpul acestei operațiuni se va înclina capul în față, având ca rezultat un aflux de sânge de care beneficiază , în egală măsură, părul și tenul.
  2. Se perie părul începând de la urechia stângă spre cea dreaptă și invers.
  3. Se fac cărări cu pieptenele și se perie fiecare meșă în sus, începând de la cărare spre extremități.
  4. La final se va peria părul de la frunte spre creștet.

Sfat secret:

Periatul este mult mai eficace dacă se face în fața unei ferestre deschise . Părul va beneficia astfel de aer și soare. După terminarea acestei operațiuni veți constata că părul dumneavoastră și-a recăpătat vitalitatea.

Nu uitați că trebuie să periați părul cu grijă, fără a aplica tensiune asupra meșelor, pentru a nu deteriora firele de păr.

Cum periem părul lung, fără volum?

Dacă găsiți că părul dumneavoastră lung este prea lipit de cap, nu are volum, motivul nu poate să fie decât o proastă circulație a sângelui în regiunea pielii capului.  În acest caz, vă sfătuim să practicați un periat-gimnastică, care are ca rezultat o irigare sanguină mai bună.

  1. Periați părul de câteva ori, începând de la ceafă spre creștet. În tot acest timp îțineți capul înclinat.
  2. Ridicați capul.
  3. Scuturați capul, de câteva ori, din față în spate.
  4. Periați acum părul în sensul dorit. Veți constata că părul a câștigat 50% volum , 100% luciu. Veți simți și o senzație plăcută. Bineînțeles că și tenul dumneavoastră beneficiază de aceste manevre.

Peria și pieptenele

Pentru îngrijirea zilnică a părului sunt necesare două perii cu fire naturale (păr de porc); periile cu fire sintetice sau metalice nu sunt indicate, căci rănesc pielea capului și rup firele de păr. Firele periei vor fi lungi și aspre: firele scurte nu pătrund în păr, periatul în acest caz fiind neeficace.

Peria și pieptenele sunt obiecte de toaletă personale și nu se imprumută nimănui. Într-o familie, fiecare va avea peria și pieptenele propriu.

Este absolut necesar ca periile să fie spălate cel puțin o dată pe săptămână, în apă călduță, la care se adaugă câteva linguri de amoniac, sau câteva linguri de bicarbonat de sodiu. Apoi vor fi bine limpezite, sterse și uscate. Foarte important este ca după fiecare folosire periile să fie pieptănate pentru înlăturarea firelor de păr rezultate din periat și bine șterse cu 2-3 șervețele de hârtie. Acestea vor fi păstrate într-un sertar sau într-o cutie închisă pentru a evita depozitarea prafului. Curățenia periilor înseamnă curățenia părului. Prin periatul cu o perie murdară, impuritățile pătrund în pielea capului.

Pieptenele se întrebuințează la coafat. Sunt recomandabile pieptenele dintr-un material dur, cu dinții rari. Pieptenele des se folosește numai în cazuri speciale. Pentru curățarea părului și a pielii capului de mătreață și impurități, avem la dispoziție perii, apă, șampon și loțiuni. Pieptenele se spală bine, de două ori pe săptămână, cu apă și săpun, folosind în acest scop o periuță de unghii curată.

În următorul articol vom vorbi despres spălatul părului.

 

 

Sursa imagini: <a href=’https://www.freepik.com/photos/hand’>Hand photo created by gpointstudio – www.freepik.com</a>

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with me

Pick a language

Subscribe

* indicates required
/ ( mm / dd )

Please select all the ways you would like to hear from StylishCocktails:

You can unsubscribe at any time by clicking the link in the footer of our emails. For information about our privacy practices, please visit our website.

We use Mailchimp as our marketing platform. By clicking below to subscribe, you acknowledge that your information will be transferred to Mailchimp for processing. Learn more about Mailchimp's privacy practices here.