food bloggers conference

Cum a fost la Food Bloggers Conference

Bună dragilor! Dacă îmi citiți blogul știți că de curând am abordat și o latură ceva mai delicioasă, și anume secțiunea de FOOD. Și ca să meargă totul bine am participat la Food Bloggers Conference,

Bună dragilor! Dacă îmi citiți blogul știți că de curând am abordat și o latură ceva mai delicioasă, și anume secțiunea de FOOD. Și ca să meargă totul bine am participat la Food Bloggers Conference, care a avut loc pe 4 decembrie la Radisson Blu, București.

A fost o zi extrem de educativă, în care am aflat multe lucruri interesante și am avut șansa să ascult povestile unor nume mari din domeniu.

Evenimentul a fost structurat în trei sesiuni, care au abordat teme diferite.

EAT SHARE LOVE

În prima parte : EAT SHARE LOVE, am avut parte de experiențe frumoase și informații utile. Un tea master, un pastry chef și un aqua somelier au adus o doză de inspirație și ne-au împărtășit cunoștințele lor din domeniul în care activează.

Corina Bernschutz-Marinca este owner Bernschutz & Co Tea, o ceainărie simpatică, plină de stil și în aroma liniștitoare a ceaiului, unde poți petrece o seară plăcută și relaxantă. Corina ne-a încântat cu povești despre ceai, și ne-a dat o grămadă de informații despre ceaiul de calitate. Îi poți gusta poveștile în fiecare ceașcă de ceai din localul ei.

Gabriela Rădulici, co-owner, Loca Sweets, ne-a arătat o alternativă sănătoasă la dulciurile tradiționale. Savarină, amandină sau eclere, toate au fost reinterpretate cu ingrediente sănătoase, păstrând pe cât posibil autenticitatea gustului, așa cum îl cunoștem noi. Produsele ei se adresează tuturor pofticioșilor care vor să adopte un stil de viață sănătos dar și diabeticilor, pentru că zahărul lipsește complet din rețetele ei.

De somelieri a auzit toată lumea, pentru că toți iubim vinul, dar aqua somelier este o meserie puțin știută, cel puțin în România. Este drept că și eu am auzit pentru prima dată acest termen la Food Bloggers Conference. Claudia Benea este prima femeie aqua somelier care activează în Horeca. Claudia nu doar ne-a oferit informații tehnice de specialitate, dar ne-a învățat o lecție despre viață.

Voi dezvolta puțin acest subiect, întrucât am găsit extrem de utile informațiile ei.

Apa este esența vieții, dar cu toate acestea nu îi acordăm atenția necesară. De câte ori ai citit eticheta sticlelor de apă, cel puțin mai departe de cantitatea de nitrați și nitriți, care fac subiectul multor studii, și care sunt larg dezbătuți.

Ce să urmărim când cumpărăm apă:

Ph-ul apei este extrem de important. Claudia recomandă o apă cu un Ph alcalin, undeva între 8 și 9. Important aici este ca apa să fie alcalină de la sursă, și specificat acest lucru pe eticheta sticlei. Apa alcalină este recunoscută de medici și terapeuți pentru efectele benefice asupra organismului uman. Corpul uman are un pH de 7.35-7.45, însă o dietă neechilibrată, un stil de viață urban și sedentarismul pot transforma pH-ul organismului într-unul acid. Consumul de apă alcalină poate regla nivelul ph-ului în corp.

Beneficiile apei alcaline: regenerarea celulelor, reducerea tensiunii arteriale, reglarea apetitului, menținerea nivelului sucului gastric la nivele normale, prevenirea îmbătrânirii, hidratarea mai intensă, îndepărtarea reziduurilor acide, stimularea metabolismului și absorbirea mai eficientă a nutrienților, îmbunătățirea aspectului fizic, reglarea greutății corporale.

Dacă urmărești eticheta vei ajunge la reziduu sec. Cantitatea de reziduu sec este recomandată diferit în funcție de vârstă și sănătate astfel:

  • pentru copii: 100-250
  • pentru adulți: 300-500
  • ca tratament: >500

Dar ce este acest reziduu sec? Reziduu sec/ TDS ( Total Disolved Salts) reprezintă totalitatea sărurilor existente într-un anumit tip de apă, calculată la încălzirea apei la o temperatură de 180 de grade Celsius drept cantitatea de impurități rămase.

  • apa fără minerale dizolvate este apa distilată;
  • apa cu o valoare până în 500 mg/l este oligominerală;
  • apa cu o cantitate mai mare de 500 mg/l este minerală, și este reprezentată în special de cea carbogazoasă.

Apa de la robinet, este tratată, și pură din punct de vedere microbiologic, dar este lipsită de orice calitate. Claudia a recomandat inclusiv la gătit sau la prepararea cafelei de dimineață să folosim apă îmbuteliată, nu doar că apa de la robinet este lipsită de orice valoare, dar clorul modifică gustul.  În prepararea ceaiului sau a cafelei, ea a recomandat o apă cu un reziduu sec cuprins între 75 și 250, și un Ph între 6,5 și 7,5.

joseph hadad

FOOD TALK

Cea de-a doua sesiune a vorbit despre bucătăria locală și tendințe globale, văzute prin ochii unor chefs și antreprenori. Astfel Joseph Hadad, Florin Scripca, Răzvan Cristian, Liviu Lambrino, Bogdan Doltu au împărtășit cu noi experiențele lor, și poveltile de viață.

HOW TO WORK WITH BRANDS

A treia parte a fost o discuție deschisă despre colaborările între bloggeri și branduri. Noi tendințe și abordări în blogosferă au fost dezvăluite de oameni de succes:

Monica Botez, Cristina Mazilu, Mia Munteanu, Alina Dragne și Florin Grozea.

Pauze dulci

Între sesiuni am avut parte de pauze lungi, în care am gustat delicii de la Dr Oetker, Lidl, Verdino, Maresi.

Electrolux a organizat un concurs de plating, și ce credeți? Farfuria mea a fost aleasă câștigătoare. Uraa! Ținând cont că “m-am duelat” cu oameni cu rădăcini adânci în zona de food, care fac blogging de ani, sunt extrem de mândră de performanța mea! Va las mai jos poza cu platingul facut de mine. Ce credeți, mă pricep?

platingul meu

Cam atât am avut de zis despre Food Bloggers Conference. Aștept cu drag următoarea ediție!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with me

Pick a language

Subscribe

* indicates required
/ ( mm / dd )

Please select all the ways you would like to hear from StylishCocktails:

You can unsubscribe at any time by clicking the link in the footer of our emails. For information about our privacy practices, please visit our website.

We use Mailchimp as our marketing platform. By clicking below to subscribe, you acknowledge that your information will be transferred to Mailchimp for processing. Learn more about Mailchimp's privacy practices here.