Cum să îți cumperi o rulotă second hand

Salut!

M-am întors cu o povestioară amuzantă. Îți voi povesti prin ce aventuri am trecut eu când am cumparat rulota, iar la finalul articolului, îți las câteva sfaturi, pe care le-am deprins din experiența mea.

De curând, am decis să ne cumpărăm o rulotă. Când ai câine, călătoriile nu mai sunt atât de simple, asta pentru că nu ai voie cam pe nicăieri cu animăluțul tău. Și dacă la cazare mai găsești câte o pensiune pe ici pe colo, în restaurante este destul de greu să te primească cu micul tău blănos.

Așa am decis că este ideal să ne cumpărăm o rulotă, și să străbatem țara în lung și în lat, alături de prietenul nostru patruped.

Bugetul nostru nu era prea mare, așa că de o rulotă nouă nici nu se punea problema. Am ales deci varianta second hand și am căutat ca tot românul o rulotă pe mobile.de.

Am  zis totuși să arunc un ochi și pe anunțurile din România, și da, am găsit și noi rulotele perfect lustruite din Pecica, Arad. Și ne tenta destul de tare această variantă, însă am renunțat la idee după ce am citit despre rulotele din Anglia furate, și aduse unde credeți? Da…la Pecica. Pentru mine este valabilă zicala ”paza bună trece primejdia rea”, așa că am eliminat această variantă.

Ne-am întors să căutăm rulote în Germania, pe mobile.de, și ne-a atras atenția un Fendt Diamant 650 din anul 2000, undeva  la 4000 €. Prețul era mai mult decât convenabil, iar rulota arăta chiar bine în poze.  Am plătit un avans ca să ne rezerve rulota și ne-am urcat în mașină, pornind voioși spre Bremen, în nordul Germaniei, cam la 2000 km distanță de București. Am ales să mergem pe noapte în România, și am plecat de acasă în jurul orei 22.

Vremea părea să țină cu noi, iar acest început de februarie părea mai degrabă un sfârșit de martie. Ne-am oprit la KFC Tata în Ungaria, care după părerea mea este cel mai bun din întreaga lume. Cei mai buni cartofi prăjiți aici i-am mâncat. De fiecare dată când trec pe lângă KFC-ul ăsta mă opresc să mănânc o porție uriașă de cartofi prăjiți. Am lasat cu greu cel mai tare KFC în urmă, și am pornit la drum.

Iată că am ajuns și în Germania! În drumul nostru ne-am dorit mult să vizităm Bastei, un super obiectiv turistic de lângă Pirna. Pe malul râului Elba, se înalță impozant un pod din piatră, care dantelează elegant colții ascuțiți de stâncă. Podul leagă castelul de piatra Neurathen de  Bastei, printr-o împletire armonioasă a naturii cu munca omului, într-un cadru de care îți este greu să te desprinzi. Îmi doream de mult să văd podul Bastei, și acum era momentul, mai ales că nu ne abăteam mult de la drum, și am sperat noi că ne și încadrăm în timp. Dar am ajuns la poalele muntelui pe la ora 17, când soarele somnoros, lăsa în urma lui întunericul rece. Ceața acoperea înalțimile stâncilor reci, iar podul din Bastei dispărea misterios în nori.  Tentația să rămânem peste noapte era uriașă, pentru că locul are o frumusețe răpitoare, dar vremea începea să se strice și pe noi ne aștepta un drum lung.

Noaptea am petrecut-o în Dresda, la un hotel foarte simpatic. Ne-am odihnit, iar dis de dimineață am plecat spre Bremen, să vedem ruloțica.  Am ajuns la dealar, iar rulota noastră era legată de mașina lui, gata de „vizitat”.  Prima impresie? Un monstru!! Nu înțelegeți greșit, dar rulota are 8,5 metri, iar legată de mașină ajungi undeva la 13. Te copleșește mărimea asta și te descurajează teribil.  La exterior caravana arăta chiar bine. Urma să o vedem și la interior.

Îți mărturisesc că înainte să plecăm la drum ne-am tot uitat pe youtube la filmulețe despre cum să achiziționezi o rulotă second hand, la ce să te uiți, ce să ai în vedere. Și mi-am propus să nu mă las purtată de val, să mă cuprindă entuziasmul, așa că am intrat în rulotă pusă pe critică. Nu m-am lăsat impresionată de nimic și am încercat să găsesc fiecare defect. Sincer eram puțin dezamăgită, mă așteptam să am un sentiment de extaz, dar eu eram rece ca o stâncă și căutam cu înverșunare orice urmă de infiltrație, miros de mucegai sau alte defecte. Dar nu am găsit nimic în neregulă. Am testat aerul condiționat, căldura și gazele, toate funcționau perfect.

Am ieșit din rulotă, am mai dat o tură în jurul ei. Totul părea în regulă. Am cuplat-o la mașina noastră să vedem dacă totul este în regulă și merg toate beculețele (stopuri, frână, etc). Am intrat din nou în rulotă, și vă jur că m-a cuprins un drag cum nu credeam că este posibil. Deja mă vedeam liniștită în vacanță, la munte, pe malul unui lac.

Ce aveam de făcut acum? Actele! Cea mai mare problemă este că nemții nu prea vorbesc engleză. Acum nu știu dacă ei chiar nu cunosc o altă limbă, sau pur și simplu nu vor să o vorbească, cert este că nimeni nu vorbește niciun gram de engleză. Dar vânzătorul nostru, un neamț autentic dar super de treabă, rupea câteva vorbe în engleză și ne-a explicat exact ce aveam de făcut. Cu toate că știam instituțiile la care trebuia să mergem și pașii pe care urma să îi facem pentru a rezolva actele, toată treaba asta părea prea complicată. Cum am zis mai devreme, omul era super de treabă, și ne-a oferit un angajat care să ne însoțească și să ne ajute să obținem actele.

Mare lucru nu prea am înteles, pentru că angajații instituțiilor nu știau nimic, măi, dar nimic în engleză. Și iată cum am vorbit noi o engleză prin semne, de cred că se prăpădeau nemții de râs, și noi de nervi că nu înțelegeam nimic din ce se întâmplă.

În mare, a trebuit să depunem actele pentru a obține numerele provizorii, să plătim asigurarea pentru 15 zile, și să mergem la ITP pentru a verifica seria de șasiu, și a ne da dovada că rulota nu este furată. Două instituții, nu mai mult de 2 ore și toate actele au fost gata. Singura problemă a fost că aveam nevoie de un card de credit nemțesc, nu îmi este clar motivul nici până în ziua de astăzi, dar tipul care ne-a însoțit le-a dat datele cardului său și astfel am rezolvat și această problemă.

Cât au costat actele?

• Numerele au fost undeva la 110 €
• Actele: 50 €
• Asigurarea pe 15 zile: 70 €

După ce am rezolvat cu actele de la stat, am facut contractul de vânzare cumpărare iar restul zilei l-am petrecut la Waterfront mall. Aici am mâncat currywursti și cele mai bune waffels. Am căutat o cazare și ne-am odihnit. Știam că ne așteaptă un drum lung și greu.

Ne-am trezit dimineață, panicați de cum aveam să scoatem noi rulota din curtea dealer-ului, și să o cunducem pe străduțele înguste ale orașului, cum aveam să mergem 2000 de km cu viteza melcului cu ditamai rulota în spate, fără să depășim noi niciun tir.

Am ajuns la autohaus, am cuplat rulota, și ne-am urcat în mașină. În panica noastră am uitat să îl întrebăm pe neamț dacă are de vânzare o roată de rezervă. Dacă vrei să cumperi o rulotă din Germania trebuie să știi că o să îți vină cheală, pentru că toate accesoriile sunt vândute separat: butelie, antenă și chiar roata de rezervă. În panica noastră am uitat complet să cumpărăm una, și uite așa am plecat noi la drum, 2000 de km fără roată de rezervă.

Dacă la dus drumul a fost mai simplu iar șoferii s-au tot schimbat între ei, la întoarcere unul singur avea permis pentru această categorie: B extins. Așa că aveam un procopsit amărât, care urma să ducă tot greul în spate. Începător, cu un carnet mirosind a nou, abia scos la înaintare, i-a făcut botezul la un drum considerabil, cu o remorcă chiar măricică.

Norocul nostru a fost că autohausul era la marginea orașului, și am ieșit destul de repede în autostradă. Senzația să tragi mastodontul ăla după tine e nasoală rău. A fost greu să ne uităm în oglinzile extensii și să aproximăm mărimea rulotei. Până am ieșit în autostradă deja îmbătrânisem 3 ani.  Nu cred că depășisem viteza fenomenal de amețitoare de 40 km/h, dar spre surprinderea noastră nu ne-a înjurat/claxonat nimeni în oraș.

Pe autostradă ne-am mai destins puțin, și am crescut viteza timizi, la 70 km/h. V-am amintit și mai devreme, că noi am plecat la drum foarte informați, și ne-am uitat acasă la toate filmulețele posibile și imposibile cu și despre rulote. Ne-am uitat mai ales la cele cu accidente. Și eram noi acum speriați de mama focului la fiecare denivelare în asfalt, fiecare mașină mai mare care ne depășea, și fiecare rafală de vânt mai intensă.

Mersul în mașină devenise acum destul de hățănat, pentru că rulota apăsa la fiecare hop cu toată greutatea în cuiul de la mașină, și simțeam cum ne saltă de fiecare dată. Dacă drumul era lin, și mersul nostru era mai liniștit, dar dacă asfaltul avea denivelări, pur și simplu simțeam cum stomacul se întoarce pe dos.

Că doar „norocul” ne-a însoțit tot drumul, iată-ne ajunși din nou la Pirna,  dar evident că începuse ploaia, așa că nici de data asta nu am ajuns să vizitez Basteiul. Să mai rămânem o noapte nu se punea problema, pentru că eram prea stresați de drum, și știam că în România se anunța viscol mare.

Momentan vremea era bună, și în privința asta nu ne puteam plânge. Chiar dacă erau nori, și mai ploua pe ici pe colo, noi înaintam curajoși mai ceva decât Croitorașul cel Viteaz. Uite așa am mers noi încetișor, încetișor, pe autostradă, fără să depășim nici măcar un tir. Când am zis că nu aveam să depășim niciun tir nu am glumit, noi chiar nu am depășit nimic tot drumul. Mai mult, am făcut în spatele nostru o coloană imensă de tiruri, care se chinuiau să ne depășească și ne claxonau insistent. Așa că trăgeam destul de des în parcările de pe autostradă ca să lăsăm tirurile să ne depășească.

În Cehia am trecut printr-o zonă ceva mai muntoasă, unde am dat de ninsoare și zăpadă. Dacă până acum vremea a fost ok, iată că timpul ne rezervase doar surprize, ceva mai neplăcute. Îți dai seama ce panică am avut să conducem ditai huga pe zăpadă. Când am ieșit din zona de munte am ieșit și din nămeți, și teribili de obosiți am căutat o parcare unde să putem înnopta. Am mers noi prudent până aproape de Jihlava, unde am găsit o parcare, în care mai rămăsese un loc unde puteam să parcăm rulota. Țin să vă zic că a fost teribil de greu să găsim o parcare liberă. De când tiriștii sunt monitorizați prin GPS, și trebuie să respecte programul de odihnă, parcările de pe autostradă sunt pline până la refuz.  Odată parcați, am luat păturile, pernele și tot arsenalul anti-frig adus de acasă și ne-am culcat în rulotă. Ne-am luat în brațe pe salteaua rece, ne-am tras plapuma peste urechi și am dormit până spre dimineață, când un tirist, ne-a bătut în ușă și ne-a rugat să tragem rulota ca să poată ieși din parcare, pentru că nu avea loc de noi să întoarcă. Omul a fost înțelegător, și a așteptat răbdător să ridicăm picioarele rulotei. Uite așa ne-am pornit iar la drum, ușor forțați de împrejurimi.

Viscolul se anunța până  la 10-11 dimineața, dar noi am plecat pe la 4 dimineața încrezători și voioși. Ei numai că un necaz nu vine niciodată singur, și iată că aplicația GPS pentru tiruri pe care noi o instalasem, a decis să ne scoată de pe autostradă, și să ne ducă pe un drum lateral. Asta sau cel mai probabil am ratat noi o intrare, ceva. Vom alege prima variantă, ca să nu părem bleguți. Nu doar că aplicația ne-a scos într-un orășel mic, cu străzi înguste, dar mare ninsoare ce se pornise afară. Am ieșit noi din oraș cu chiu cu vai, și am ajuns pe un drum cu două benzi, una dus una întors, și alea înguste. Dar până la urmă nici chiar asta nu era cea mai mare problemă a noastră. Principala problemă era că vântul începuse să bată turbat, pe câmpurile cu zăpadă viscolită. În curând șoseaua se acoperise de zăpadă, și noi mergeam la ghici, în noaptea rece, spre Viena, pe un drum alb, viscolit. Așa puternic era vântul că simțeam efectiv cum ne mișcă rulota. Ce panică mi-am luat eu atunci nu aveți idee. Îmi venea să mă dau jos și să las huga acolo (apropo, Huga i-a rămas numele la rulota, după aventura asta). Cum eram noi unul mai deștept ca altul, ne dădeam toți cu părerea ce să facem. Eu deja v-am spus tot ce îmi venea mie să fac, să mă dau jos, să las rulota acolo și să fug mâncând pământul. Dr asta nu era o variantă fezabilă, așa că aveam următoarele 3 variante:

1. Să mergem înainte spre Viena, pe drumul ăsta viscolit și îngust, cam 120 de km;
2. Să ne ducem spre Brno, cam 80 de km, pe un drum care nu părea prea promițător;
3. Să ne întoarcem la Jihlava, 23 de km, și să intrăm din nou pe autostradă.

Ca trei adulți responsabili, am ales evident varianta cea mai „indicată”, și am urmat drumul spre Brno. Mda, știu, proastă mișcare. Nu doar că drumul se îngusta și mai mult, dar acum vântul bătea puternic din lateral, și la fiecare rafală simțeam că ne răsturnăm. Am ajuns noi în primul sat, extrem de greu și de încet, și am decis că ar trebui să facem cale întoarsă spre Jihlava, să ne înțepăm din nou în autostradă.  Am întors teribil de greu Huga, cu multe manevre și indicații de afară din frig. Am pierdut așadar câteva ore, pe un drum anevoios, și pe o vreme apocaliptică, ca să ne întoarcem de unde am plecat.

Ajunși pe autostradă spiritele s-au mai calmat și noi ne-am liniștit. Încă ningea, dar autostrada era curată, dată cu sare, de cu seara, așa că erau șanse mici ca zăpada să se depună.

Pe la ora 10 se oprise viscolul, și am mers întins, pe un soare cald, și o vreme ca de vară, până în România, la Arad. Bineînțeles că am oprit la KFC-ul din Tata Ungaria și la întoarcere, deși trebuia să mergem pe sub autostradă, pe un drum destul de îngust și cu Huga după noi. dar atât de buni sunt cartofii ăia că merită tot chinul! După ce am savurat cartofii am plecat spre România.

La granița noastră, parcă ne teleportasem într-o lume paralelă. Bătea aici un vânt de nu puteai să deschizi portiera la mașină. Ne-am oprit înainte de graniță în parcare să pregătim actele și să ne mai odihnim. Țin minte că am coborât din mașină și m-am dus până la portbagaj să iau ceva, nici nu mai știu ce, iar când am deschis ușa la mașina pur și simplu vântul o împingea înapoi. Voinică, am reușit să îi țin piept și am coborât. Vântul tăios îmi plesnea parcă obrajii. Am dat să deschis ușa de la portbagaj și vântul nervos și înfoiat a ridicat ușa și a dat-o peste cap. M-am speriat teribil de blestemația asta, și am trântit ușa portbagajului. Am sărit ca arsă în mașină fără să mai iau ce căutam.

Am porit spre graniță. Nu era chiar coadă, iar pe vântul ăsta niciun vameș nu ieșea din ghereta lui. A venit rândul nostru. Stupoare. Intrarea era atât de îngustă, că am intrat așa, la milimetru. Așa că dacă ai în gând să aduci o rulotă de afară, să ai în calcul că la intrarea în țară trebuie să strângi puțin din fund ca să intri.

Vameșii au cerut actele la mașină și la rulotă, dar fiind adusă din Germania nu s-au strofocat prea mult cu verificarea caravanei.

Cum Arad și Pecica sunt la o aruncătură de băț unul de altul, am decis să ne cazăm în Timișoara. Nu aveam de gând să rămânem fără rulotă înainte de a o folosi.

Am mers noi încetișor, pentru că vântul ne urmărerea insistens. În Timișoara am luat o cazare mișto, fix în centru, că doar aveam în spate o rulotă lungă de 8 metri, și „puteam” să o parcăm la fiecare colț de stradă. Am pus noi waze-ul să ne ducă la cazare, iar în spatele blocului, fix unde era cazarea, era o stradă cu două benzi, destul de lărguță. Noi nu am mai fost în Timișoara până acum, iar din stradă unde eram, străduța asta părea să aibă ieșire într-un alt bulevard. Dar bulevardul pe care noi îl vedeam era centrul pietonal, iar străduța noastră se înfunda într-un sens mic giratoriu, unde abia cred că puteai să întorci mașina, fără apendicele ăsta lung din spate. Și ca treaba să fie mișto rău, intrarea pe strada asta nu era și ea așa normală, cu un sens dus și unul întors, ca să avem noi de unde întoarce pe două benzi. Nuuuu… între cele două benzi, fix la stradă era un scoar, cu niște borduri înalte, astfel încât noi trebuia să scoatem Huga ca niște profesioniști, pe un spațiu bine delimitat, nu prea larg.

Iată-ne pe noi, blocați pe o străduță din inima Timișoarei, cu rulota asta imensă. Ce era să faci în așa situație? Deși îmi venea să plâng și să îmi bag picioarele, măi, chiar atunci am avut așa un moment de aventură, și am coborât încrezătoare din mașină că o să reușim! Am coborât deci din mașină, și am analizat situația. În față, exclus. Nu intra rulota pe sensul ăla giratoriu nici bucăți, iar singura opțiune era să dăm cu spatele, și să ieșim în bulevard prin mica deschizătură a sensului de mers. Întrebarea era acum alta: cum naiba aveam noi să dăm cu spatele, atâta rulota, 100 de metri?!? Unul în față, unul în spate, dădeam care mai de care indicații la șofer. Stânga!! Nu, nu… cealaltă stângă! Jumătate de oră ne-a luat, dacă nu chiar mai bine, să scoatem caravana de pe străduță. Dar acum unde să o parcăm?  Am căutat noi pe google parcări private, dar când am văzut pe ce străduțe înguste sunt, nu ne-am mai aventurat. Așa că am lăsat-o într-o zonă ceva mai industrială, lângă niște mici ateliere. Toate parcările goale, câtă fericire!

Am căzut lați, și am dormit unii mai bine, alții mai puțin bine. Asta pentru că se anunțau viscole mari, și drumuri închise, iar pe noi ne aștepta temuta Valea Oltului.

Dimineața am plecat grăbiți la ruloțica noastră. Băi nene, bum! Parcarea era plină, și nu doar că era plină, dar chiar în dreptul cuiului de la rulotă era parcată o mașină. Practic nu aveam cum să tragem mașina decât în lateral, să blocăm strada. Stradă care acum era super populată. Parcă toți timișorenii treceau fix la ora asta, pe strada aia, ca să ne vadă pe noi cum ne chinuim să cuplăm rulota la mașină. Evident că am blocat întreaga stradă, și am ținut oamenii din drumul lor. Ne-am luat probabil ceva înjurături, dar să ne fie de bine!

Am reușit noi cu chiu cu vai să legăm rulota și am plecat, pe străduțele înguste spre autostradă.

Și da, a fost viscol mare, drumuri închise, dar viscolul a rămas în partea de sud-est a țării, spre Constanța. În drumul nostru a fost doar soare și voie bună, și am mers lin. Pe Valea Oltului a mers totul extrem de bine, doar o curbă ceva mai dificilă, unde am redus mult viteza, în rest vreau să vă mărturisesc, că avem drumuri foarte bune. Nu mint, vorbesc serios! Noi chiar avem cele mai bune și line drumuri! Ne-am mai oprit în drum să mâncăm ceva la Hanul Dacilor. Mâncarea a fost bună, iar atmosfera încântătoare. O pauză meritată după atâta drum. De aici am mers întins până în București, unde era ceva zăpadă. Prin oraș se merge destul de greu cu rulota, mai ales că noi am intrat în București în jurul orei 17, când știm cu toții cum este traficul.

Dar am ajuns cu bine acasă, și asta este cel mai important. Acum abia aștept să vină vremea bună, să plec cu Huga în toată țara!

Sfaturi:

Dacă vrei să îți cumperi o rulotă, am câteva sfaturi, pe care le voi da în urma experienței mele.

• eu ți-aș recomanda să eviți rulotele aduse din Anglia. Nu doar pentru că acolo plouă mult, și este posibil să aibă infiltrații, dar în Anglia rulota este considerată accesoriu, și nu este înmatriculată, deci probabilitatea ca aceasta să fie furată este foarte mare.
• De preferat să achiziționezi o rulotă de la un dealer, pentru că am găsit vânzători privați, pe mobile.de, care aduceau rulote, de unde credeți? Daaa, din Anglia!
• Evitați anunțurile care sună prea bine, pot fi țepe!
• Asigură-te că permisul tău de conducere îți permite să conduci ansamblul format din vehicol+ rulotă. Dacă MMA (masa maximă admisă) ansamblului depășește categoria carnetului tău, vorbim de o încadrare penală. Nu merită să riști! În majoritatea cazurilor B96 (b extins) este suficient pentru majoritatea rulotelor. Informează-te înainte de a pleca la drum!
  • categoria B96 – permite suma MMA auto + rulota până la limita de 4,250 kg, cu condiția greutatea mașinii proprii să fie mai mare decât MMA remorcă, remorca mai grea de 750kg.
• Verifică vremea! După aventura mea ți-aș recomanda să nu îți cumperi o rulotă iarna! Dar indiferent de situație, verifică vremea!!
• Nu pleca la drum fără roată de rezervă pentru rulotă! Da, noi am mers 2000 de km și nu am avut probleme, dar cauciucurile de pe caravană  au fost destul de noi, presiunea am făcut-o la plecare, și am avut ceva noroc.

Dacă ai întrebări lasă un comentariu și îți răspund cu drag!